Arbitrajul a avut un rol esențial, de-a lungul deceniilor, în măsluirea ierarhiilor valorice reale ale fotbalului românesc. Fenomenul a existat, așa cum vi l-am prezentat și în episoadele anterioare din „Blaturile fotbalului”, și înainte de cotropirea României de către ruși, dar organizarea unui sistem de fraudare complex cu ajutorul arbitrilor a avut loc după instalarea comunismului. În episodul de astăzi vom urmări, sub forma unui studiu de caz, modalitatea prin care se exercitau presiunile asupra personajelor importante.
„Corpul de balet” al arbitrilor, sintagmă apărută în anii 80 și care îi viza pe „fluierașii” de casă ai echipelor departamentale Dinamo (Securitate), Steaua (Armată) și Victoria (Miliție), n-a apărut din neant. Au fost necesari zeci de ani de organizare și rafinare a sistemului, pentru ca, în final, arbitrajul să devină instrumentul perfect de soluționare a problemelor din teren.
„Trupa de șoc”: arbitrii, observatorul, ziaristul
Spre finalul anilor 80, în Divizia A se confruntau două găști: cea condusă de Steaua și cea condusă de Dinamo. La meciurile grele cu membrii celuilalt „clan”, atunci când existau suspiciuni că adversarii vor opune rezistență, se organiza, cu ajutorul federației, o „trupă de șoc”. Dinamo și Steaua mergeau în deplasările dificile cu arbitrii, observatorii și ziariștii „de casă”. „Crima” devenea, astfel, perfectă: victoria era obținută, dacă era necesar, cu ajutorul arbitrajului, observatorul federal nu consemna nimic în raport, iar cronicarul asigura la gazetă o relatare „curată”. Existau multiple niveluri de control. Arbitrii știau că depind de bunăvoința clubului pe orbita căruia erau. Observatorii nu aveau nevoie de instrucțiuni, ei vegheau doar la îndeplinirea „misiunii”. Ziariștii erau verificați atât de șeful de secție, cât și de redactorul-șef ca să nu scrie „prostii”.
Sistemul greșeala așteaptă
În esență, modul în care se recrutau arbitrii miza pe slăbiciunile acestora. Unii aveau nevoie de proptele, nefiind suficient de valoroși pentru a promova în elită. Alții aveau câte o pată la dosar. Chiar dacă erai corect, o singură greșeală, comisă neintenționat, te transforma într-un om vulnerabil. Uneori, singura modalitate de a supraviețui profesional devenea pactul cu diavolul.
Pus la zid de familia Bărbuleștilor, Crăciunescu a fost salvat de familia Ceaușeștilor. A confirmat-o off the record, peste ani, chiar Ion Alecsandrescu Mihai Ciucă, ziarist la Sportul înainte de 1989
Scandalul din 1989
Cazul Ion Crăciunescu, relatat alăturat de Mihai Ciucă, ziarist la Sportul și martor ocular la evenimentele din 1987, arată în primul rând modul în care sistemul exercita presiune asupra oamenilor. Datele arată că Steaua n-a mai pierdut, până la Revoluție, niciun meci cu Ion Crăciunescu la centru după episodul de la Craiova – Olt 2-0, disputat pe 4 aprilie 1987, în etapa a 22-a a campionatului. Lucrurile stătuseră altfel până atunci (pe 28 mai 1986, Dinamo câștigase cu 2-1 derby-ul împotriva steliștilor, la doar câteva zile după ce aceștia cuceriseră Cupa Campionilor) și aveau să revină la normal la câțiva ani după Revoluție. Pe 7 iunie 1992, Steaua pierdea iar un derby cu Crăciunescu la centru: 4-5 cu Universitatea Craiova, în Bănie, în etapa 31.
Delegat la meciurile cu risc
În intervalul 4 aprilie 1987 – 22 decembrie 1989, Ion Crăciunescu a fost delegat în special la meciurile complicate pentru roș-albaștri. Dintre cele nouă jocuri, șase au fost deplasări ale Stelei. În sezonul 1987-1988, toate cele patru partide s-au disputat pe terenurile unor echipe „dușmane”: la Craiova și, apoi, în bârlogul „Cooperativei” dinamoviste. Cel mai controversat dintre jocurile steliștilor cu Crăciunescu la centru a avut loc însă în sezonul 1988-1989, în etapa 20. Până atunci, în respectivul sezon, arbitrul îi mai „fluierase” o singură dată pe steliști, în etapa a șasea, la 3-2 cu Victoria. Apoi, în etapa 20, s-a jucat meciul de titlu Steaua – Dinamo. Jocul a rămas în istoria fotbalului românesc prin tensiunea în care s-a jucat, dar, mai ales, prin evenimentele petrecute. Steaua și Dinamo se aflau la egalitate de puncte, dar era deja evident că roș-albaștrii au pierdut duelul golaverajului și că erau obligați să învingă pentru a lua titlul. Hagi a deschis scorul din lovitură liberă de la 25 de metri, în minutul 14. Meciul era spectaculos, cu două echipe foarte tehnice și valoroase, dar și presărat cu durități comise în special de dinamoviști. Lucrurile au scăpat de sub control în minutul 74, când Andone (foto) a egalat pentru Dinamo cu o lovitură de cap, la un corner. Apoi, în doar câteva minute, oaspeții au rămas în nouă jucători, fiind eliminați Vaișcovici și Cămătaru, Steaua a declanșat asediul la poarta dinamovistă, iar Balint a marcat decisiv în minutul 88: 2-1.
Explicația unei invincibilități
Au urmat apoi celebrele incidente care au fost cenzurate de televiziune și presă. Andone, împreună cu coechipierii săi, s-a îndreptat spre tribuna oficială, acolo unde tronau Valentin Ceaușescu și generalii de la Armată. Dinamoviștii au aplaudat ironic, iar Andone a făcut un semn obscen. A doua zi, Andone era eliminat din viața sportivă, iar Mircea Lucescu primea ultimul avertisment. Ulterior, fundașul avea să fie iertat la intervenția expresă a stelistului Marius Lăcătuș pe lângă Valentin Ceaușescu. Se poate spune, corect, că în intervalul amintit (1987-1989) Crăciunescu a oficiat doar la succese ale steliștilor pentru că aceștia oricum n-au pierdut aproape niciun meci timp de trei ani. Modul în care au decurs lucrurile la acel Steaua – Dinamo, dar și în alte partide, arată însă că există o legătură între această performanță și felul în care funcționa fotbalul acelor vremuri.
Crăciunescu ne-a furat / Noi în 10 am jucat / Și astfel Steaua-PCR / E campioana RSR Scandare a galeriei dinamoviste
E o mare minciună! Am probe certe că Nertea m-a salvat! E o măgărie să se facă asocierea asta între mine și Steaua! Ion Crăciunescu, fost arbitru internațional
Legătura secretă a lui Crăciunescu cu Steaua
Un meci oarecare, fără nicio miză pentru clasamentul sezonului ’86-’87, a fost foarte aproape – la nici o fantă de lumină – să frângă cariera de arbitru a lui Ion Crăciunescu. O partidă între Universitatea Craiova și FC Olt care a declanșat atunci, încă o dată, toate orgoliile oltenești, după ce mai mulți jucători ai Științei, în frunte cu Balaci, și chiar și conducătorul Craiovei Maxima, Corneliu Stroe, luaseră drumul exilului către Scornicești. Aceasta e povestea acelui meci din primăvara lui ’87. Pe Central, echipele tocmai își încheiau încălzirea în momentul în care brigada condusă de Crăciunescu a constatat că ghetele jucătorilor de la Olt nu aveau crampoanele regulamentare. S-a intrat în sfertul de oră de grație de așteptare. Un du-te-vino între gazon și vestiar. Minutele treceau, tribuna fremăta deja surâzătoare la perspectiva unui 3-0 fără emoții.
Repriză de 40 de minute
Într-un final, s-a găsit soluția salvatoare a crampoanelor regulamentare, după mulți chiar din magazia Universității. Toată vânzoleala a durat vreo 12 minute și a început meciul. Mai nimic notabil până în minutul 40, când Crăciunescu a fluierat finalul primei reprize. Stupoare! Cele 12 minute de întârziere îi dăduseră peste cap și calculele, și minutarele. Banca Științei a sărit ca arsă, iar cei doi tușieri i-au confirmat lui Crăciunescu ciuntirea primei reprize. Jucătorii se aflau deja pe tunelul spre vestiare când au fost întorși din drum și prima repriză a fost reluată. În cele cinci minute rătăcite de Crăciunescu, Știința avea să deschidă scorul, iar după pauză să-l majoreze (2-0 în final).
„S-au strâns să-l «curețe» pe Crăciunescu”
Ei bine, tocmai acel gol oarecare, într-un meci oarecare, înscris în prelungirile primei reprize, a fost cât pe ce să detoneze toată cariera lui Crăciunescu. Straniu cât de înfuriată pe acel episod, FC Olt i-a vrut cu orice preț capul lui Crăciunescu, a tras toate sforile care păpușeau traficul de influență din sfera politicului și a fost cât pe ce să obțină și satisfacție. Meciul s-a jucat sâmbătă după-amiază. Duminică dimineață, soarta lui Crăciunescu atârna de un fir de păr. „Sportul” avea redacția în Vasile Conta, la etajul 4. La 1, unde erau șefii CNEFS, iar duminica nu vedeai țipenie de om, ceva vânzoleală. „Mișa, vezi că s-au strâns toți să-l «curețe» pe Crăciunescu”, m-a pus în gardă Ioan Chirilă. „Așa că nu te grăbi cu cronica”. „În ziarul de mâine să văd că-l desființați pe Crăciunescu!”, aceasta a fost linia comandată pe firul scurt, de undeva, de la unul dintre cabinetele de la Comitetul Central, până către redactorul-șef.
„Vocea Americii” în tren
Așteptam. Cineva, parcă Laurențiu Dumitrescu, m-a întrebat ce a văzut observatorul federal. I-am povestit însă ce a auzit observatorul federal în trenul cu care ne întorceam către București. Numele nu contează, un venerabil. A scos un tranzistor, l-a pus pe măsuță, în compartiment, și l-a deschis. Cu sonorul să zguduie tot vagonul. „Aici Washington D.C., transmitem știrile”. Prinsese „Vocea Americii”. „Cred că e un post local, pentru că nu recunosc vocea”, s-a arătat contrariat trimisul federației. Costică-Suceava, unul dintre tușieri, a parat cu încercarea de a căuta ceva muzică, să mai treacă vremea. Ce să-l mai întrebi pe venerabil ce-a văzut pe teren…
Un meci și trei cronici
Am scris cronica, în care nu spuneam mare lucru, și am așteptat. Importante erau doar caseta tehnică și notele acordate arbitrilor. Ă‚i de sus s-au mai înmuiat, a venit un alt mesaj. Am scris altă cronică și iar am așteptat. Cred că, până în final, am scris-o de vreo trei ori și m-am întrebat de vreo mie de ori pentru ce au vrut să-l mazilească pe Crăciunescu. Pentru că așa a vrut FC Olt, ce simplu era răspunsul… Explicația iertării păcatelor n-a întârziat. Pus la zid de familia Bărbuleștilor, Crăciunescu a fost salvat de familia Ceaușeștilor. A confirmat-o „off the record”, peste ani, chiar Ion Alecsandrescu, unul dintre pionii principali ai episodului: Steaua mai făcuse o recrutare… În final, o simplă constatare, până la Revoluție, Ion Crăciunescu a condus nouă partide ale Stelei în campionat. De opt ori, roș-albaștrii au câștigat. O dată au remizat, într-un derby cu Dinamo. Singura insinuare: Crăciunescu i-a purtat noroc Stelei.
Am primit dispoziție să așteptăm cu cronica, să vedem ce se decide în privința lui Crăciunescu. Inițial, mi s-a cerut să-l desființez, apoi s-a revenit. Am rescris cronica de vreo trei ori Mihai Ciucă, ziaristul de la partida Craiova – FC Olt
Nertea avea tot atâta putere câtă aveam și eu. Un ziarist nu putea să salveze pe nimeni, mai ales în situații precum cea în care se afla Crăciunescu Mihai Ciucă, ziarist la Sportul înainte de 1989
„Nertea m-a salvat, nu Alecsandrescu!”
Ion Crăciunescu își aduce aminte de episodul din 1987, dar precizează că ziaristul Gică Nertea, de la „Sportul”, l-a salvat, și nu Ion Alecsandrescu. Fostul arbitru spune că Nertea a sunat la Steaua sau Dinamo, dar nu știe la cine, și dezminte legătura cu Ion Alecsandrescu. „E o mare minciună! Am probe certe că Nertea m-a salvat! E o măgărie să se facă asocierea asta între mine și Steaua! Dacă îmi aduceți un singur arbitru care să spună că Ion Alecsandrescu i-a cerut ceva… Era un om de o eleganță și o diplomație inegalabile! Domnule, mai jucam șah cu el – o dată am jucat șah chiar înainte de un Steaua -Dinamo pe care urma să-l arbitrez -, dar mă credeți că era în stare să mă lase doar pe mine să întrețin conversația, atât de puțin vorbea omul ăsta! Nu făcea niciodată niciun apropo. Avea o forță mare, dar nu făcea uz de ea”.
„Nertea mi-a spus să merg la Steaua sau Dinamo”
Istoria episodului de la Craiova este simplă. „Cei de la FC Olt s-au prezentat la meci cu crampoane neregulamentare. N-aveau altele de schimb și se părea că jocul nu va putea începe. Am avut mare noroc cu magazionerul celor de la Craiova, Ion Împușcătoiu, care le-a găsit niște crampoane regulamentare, pentru că altfel ar fi ieșit mare scandal”, povestește fostul arbitru. „Jocul a început cu 12 minute întârziere. Eu tocmai îmi luasem un ceas electronic… Acum pare ridicol, dar pe vremea aceea nu era chiar atât de obișnuit în România. Și, dintr-o eroare, am fluierat pauza cu cinci minute mai devreme. Unul dintre asistenți, mi se pare Costică Suceava, mi-a atras atenția, am reluat jocul și asta a fost tot la meciul acela. Peste o săptămână, trebuia să oficiez la Bulgaria – Luxemburg, mi se pare. Ca să iau ecusonul FIFA, aveam nevoie să conduc la centru două jocuri interțări. Așa era regulamentul atunci. Și m-am trezit, brusc, în situația să nu mai fiu trimis la acel joc!”, continuă Crăciunescu. Întreaga întâmplare, pornită de la un incident mărunt, capătă accente bizare. „M-am dus la CNEFS (instituția care conducea sportul) și i-am explicat vreo 20 de minute lui Alexe, șeful Sportului, despre ce a fost vorba. A fost ca și cum aș fi vorbit la un stâlp… Am ieșit pe hol și, disperat, am început să plâng. Atunci m-am întâlnit cu ziaristul Gică Nertea, de la Sportul, ziar care avea sediul în aceeași clădire. M-a întrebat ce s-a întâmplat, i-am povestit tot, iar dânsul mi-a spus: «Du-te la Steaua sau la Dinamo, doar ăștia te pot salva!». Nu m-am dus la niciunii. Am înțeles că el a apelat la una dintre ele, nu știu la care, dar acea intervenție m-a salvat. Îi rămân dator toată viața pentru ce a făcut atunci pentru mine!”.
„N-am fost arbitru partinic”
Crăciunescu e convins că nu familia Bărbulescu a stat în spatele acelei încercări de „mazilire”. „Eu vreau să fiu corect: nea Gheorghiță Bărbulescu era un om extraordinar. Nu se ocupau ei cu astfel de potlogării! Altcineva a fost în spatele poveștii! Domnule, substratul era altul. Deranjasem foarte tare prin decizia de a-i obliga pe cei de la FC Olt să-și schimbe crampoanele”. Fostul arbitru internațional ține să încheie discuția subliniind încă o dată: „N-am fost în galeria arbitrilor partinici din fotbalul românesc, deși au fost și din ăștia. Nimeni n-a putut să-mi spună asta niciodată!”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER